Cristiano Ronaldo, vedeta celor de la Real Madrid, și-a instalat în vila sa din capitala Spaniei un aparat de criosaună, care să îl ajute pentru îmbunătățirea performanțelor sportive, potrivit Agerpres.
Crioterapia constă în expunerea corpului la temperaturi de până la -100 de grade Celsius, pentru un timp foarte scurt, pentru vindecarea tendinitelor și a entorselor.
Cristiano Ronaldo folosește crioterapia de multă vreme, fapt ce explică numărul foarte mic de accidentări pe care le-a suferit de-a lungul carierei.
Pentru a nu mai pierde timpul cu deplasările la centre unde poate face criosaună, Ronaldo și-a instalat acasă un astfel de dispozitiv, care costă 45.000 de euro.